Mă bucur tare mult că ai ajuns aici! Sper că tot ceea ce vei găsi să te ajute într-un fel sau altul, cum e mai potrivit pentru tine, să faci pași către relația de cuplu pe care ți-o dorești.
Căci, după cum cred că ți-ai dat seama, aici este vorba despre relații de cuplu, dar nu numai, pentru că, mai avem relații și cu copiii, cu soacra sau cu șeful. Și dacă afli cum să te descurci bine în relația de cuplu, cu siguranță poți folosi asta și în celelalte relații ale tale.
Vreau să-ți spun că într-adevăr ai ajuns într-un loc potrivit pentru tine dacă:
– au fost momente când îți doreai mai mult ca orice să simți că partenerul tău te apreciază, dar acum ai ajuns la capătul puterilor și nu mai poţi face asta
– ai din ce în ce mai des senzaţia că defectele partenerului sunt grave și tot ceea ce faci e să treci cu vederea sau, mai rău, să tot înghiți ceea ce te deranjează
– uneori se umple paharul și vrei să-i spui ce te supără, dar în loc de asta se naște un scandal imens în urma căruia rămâi cu un gust amar și te simți pustiită